Nu regret pentru mine. Nu regret pentru ca n-o sa te am EU, ci regret pentru faptul ca n-o sa apucam NOI sa vedem cum e. Nu-mi pare rau pentru sufletul pus si pentru energia consumata degeaba, imi pare rau pentru ce stiu ce putea(m) fi. Imi pare rau pentru ca stiu cum esti, nu iti pot explica, nu pot explica in general chestia asta, dar stiu. Nu pot vedea focul, dar vad fumul. Nu pot sa vad exact ce zace acolo, dar ii simt mirosul lucrului acela, deci il pot recunoaste cumva. Si imi place. Prea mult poate…
In schimb, regret EU, pentru mine, faptul ca niciodata nu va mai fi clipa pe care o traiesc acum, la intensitatea la care o traiesc eu acum. Si totul se va dizolva, ca si cenusa unui mort in mare. De fapt, asta regret. Se va dizolva si ceva depuneri vor ramane pe fundul marii, dar nu stiu daca se vor mai ridica vreodata la suprafata. Cel putin, nu asa… Too bad. 
